Rapiditatea intrării pe rod, nivelul superior de producţie, constanţa fructificării şi calitatea producţiei sunt primele elemente care se analizează la un soi. Intrarea pe rod trebuie să se producă devreme (la 5 ani de la plantare) şi chiar mai timpuriu.
Soiurile româneşti sunt adaptate la temperaturile scăzute din iarnă, sunt rezistente la boli, înfloresc relativ târziu, florile scapă de brume, iar plantele sunt mai rustice. Trebuie evitate soiurile care înfloresc timpuriu şi care sunt afectate de îngheţurile târzii.
Soiurile se aleg şi în funcţie de mărimea, greutatea, forma, uniformitatea nucilor, procentul de miez, uşurinţa spargerii nucii, dar şi a scoaterii miezului din coajă și calitatea acestuia.
Înmulţirea nucului se poate face atât pe cale generativă (prin sămânţă), cât şi pe cale vegetativă.
Înmulţirea generativă a nucului nu este indicată la soiuri deoarece pomii intră târziu pe rod (la 9-10 ani de la plantare), forma şi mărimea fructelor variază foarte mult și omogenitatea pomilor în cadrul plantaţiei este semnificativ redusă. Înmulţirea prin seminţe se recomandă numai pentru obţinerea portaltoilor şi a nucilor destinaţi producţiei de lemn.
În schimb, înmulţirea vegetativă a soiurilor de nuc prezintă avantajul precocităţii de rodire. Înmulţirea pe cale vegetativă se realizează în principal prin altoire, dar și prin marcotaj. Prin altoire se realizează o reducere a taliei pomilor care dă posibilitatea înfiinţării unor plantaţii cu densităţi mai mari la hectar, cu producţii mari şi fructe de calitate superioară.
