Solurile românești din Transilvania s-au clasat ca fiind printre cele mai fertile din Europa. În cadrul evenimentului “International Field Workshop Soil Classification” organizat în România de către Oficiul Judeţean Pentru Studii Pedologice și Agrochimice Cluj în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, specialiștii internaționali au punctat aspecte legate de calitatea pământului românesc care oferă premisele cele mai bune pentru o agricultură performantă.
Peste 56 de cercetătători în pedologie și agricultură, din 24 de țări au participat pe data de 18 septembrie la un workshop științific pe teme agricole și de pedologie, respective știința studierii solului.
International Field Workshop Soil Classification este un eveniment științific la care participă cercetători de pe diverse continente interesați de clasificarea și evaluarea solurilor, peste tot în lume. În cadrul workshop-ului, cercetătorii străini au avut secțiuni ce au urmărit istoria de formare a solurilor din Transilvania.
Solurile din Transilvania sunt, potrivit specialiștilor, cu cel mai bun potențial din Europa. La nivel global se constată o depreciere constantă a fertilității solurilor, din cauza agriculturii extensive. Specialiștii în pedologie au constatat că solurile din România, cele din Estul Europei în general, sunt de bună calitate și pot constitui rezerve importante din perspectiva strategiilor agricole și a securității alimentare.
