Seceta extremă provoacă o criză de proporții în agricultura europeană

Europa se confruntă cu un val de căldură care a afectat puternic culturile, atât pe fondul secetei persistente, cât și din cauza incendiilor de vegetație.

Seceta prelungită a provocat producătorilor europeni de legume cele mai mari probleme din ultimele patru decenii, potrivit Asociației Europene a Procesatorilor de Fructe și Legume (PROFEL). Printre statele cele mai afectate se numără Franța, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, dar și Ungaria sau Polonia. Potrivit PROFEL, 2018 este al treilea an consecutiv în care sectorul legumelor are probleme cauzate de condițiile meteo, iar seceta din prezent vine după furtunile agresive din prima parte a sezonului.

În aceste condiţii Comisia Europeană, pentru a contracara scăderea producţiei şi evitarea altor dificultăţi pentru fermiei, a decis să relaxeze anumite reglementări din domeniul agriculturii și să plătească sume mai mari în avans.

Fermierii vor putea acum să primească până la 70% din plata lor directă şi 85% din ajutorul pentru dezvoltare rurală la jumătatea lunii octombrie în loc de decembrie și vor putea, de asemenea, să utilizeze terenurile pe care în mod normal nu le-ar fi folosit pentru producţie pentru a-şi hrăni animalele – o derogare de la anumite cerințe de „înverzire” a sectorului agricol.

Comisia are în vedere și adoptarea unor derogări suplimentare privind înverzirea, în vederea acordării unei mai mari flexibilități agricultorilor pentru a produce furaje. Aceste măsuri vor fi deosebit de benefice pentru crescătorii de animale.

„Sunt preocupat de aceste evoluţii climatice prelungite. Comisia, ca întotdeauna, este gata să-i sprijine pe agricultorii afectaţi”, a spus comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan.