O situaţie paradoxală s-a întâlnit anul acesta în Germania, unde recoltarea porumbului s-a încheiat cu patru săptămâni mai devreme decât de obicei. Dacă anul trecut în Germania au fost cultivate 432.000 de hectare de porumb, în acest an cifra a scăzut la 348.000 de hectare. Rezultatele recoltării sunt dezamăgitoare. Conform estimărilor analiștilor vorbim de o recoltă de porumb cu peste 40% mai mică decât în anul 2017, când producătorii germani de porumb au recoltat peste 4,5 milioane de tone.
Potrivit celor mai recente date ale Biroului german de Statistică, la porumb s-a raportat cifra de 2,7 milioane de tone şi în aceste condiţii producția totală de cereale în Germania va fi de aproximativ 37,3 milioane de tone, cu un deficit de (-18,1% față de anul precedent).
Factorul decisiv în scăderea producției de porumb nu a fost numai seceta, ci și o reducere semnificativă a suprafețelor cultivate. În statele federale din sud și vest, suprafețele cultivate de porumb s-au redus cu 5 -20%, iar în nordul și estul țării, cifra este chiar mai mare, cu până la 50% mai puțin.
