Prima ediţie a Festivalului Silvoiţe – un festin al produselor tradiţionale de altădată

În data de 22 septembrie 2018, pe platoul de lângă ferma de legume organice Colina Farms, localnicii vă invită să cunoaşteţi povestea magiunului de prune şi a oamenilor harnici din Vultureni. Domeniul Vultureni, Colina Farms, împreună cu Fundaţia RBL Cluj -prin proiectul Antreprenoreşti – adopta un sat, Civitas, Handmade Transilvania şi artiştii din zonă precum ceramista Cristina Pop, cu sustinerea şi implicare primăriei Vultureni, au iniţiat evenimentul Festivalul Silvoiţei cu scopul de a îi promova pe producătorii  din zonă . Magiunul de prune se face de sute de ani, numai din prune, fără zahar, la foc domol, cu multă poveste. Produsele alese, activităţile cu artişti, caii şi poneii, drumeţiile ghidate şi, bineinteles, concursul de preparat silvoiţă sunt punctele de atracţie ale evenimentului. Ca să fie bună, silvoiţa trebuie să fiarbă multe ore, de aceea se va porni focul noaptea ca preparatul să fie gata până la ora 17, când juriul va decide din care ceaun a ieşit cel mai gustos magiun.

În timp ce silvoiţa fierbe, în spaţiul destinat festivalului, artista Cristina Pop va susţine un atelier de ceramică, copiii şi adulţii vor putea să călărească, să hrănească măgăruşii, să facă drumeţii şi să asculte poveştile oamenilor din zonă. Organizatorii pregătesc şi activităţi surpriză, de exemplu un concurs de alergat pe baloţi de paie, o zonă de joacă cu materiale naturale şi alte elemente din viaţa tradiţională a satului.

Zona este bogată în iniţiative antreprenoriale, pe care primăria doreşte să le susţină şi să le promoveze ca model nou de producţie mică pentru cei din regiune, în plus locurile acestea au un potenţial turistic ridicat care merită valorificat. De aceea, prima edţie a Festivalului Silvoiţei aduce la un loc producători locali de legume organice, fructe, vin de coacaze, miere, siropuri, dulceţuri şi zacuscă, gulaş, caş, mezeluri tradiţionale şi silvoiţă, artişti ceramişti, echitaţie, activităţi pentru copii şi adulţi, mâncare bună si un concurs de făcut silvoiţă.