Pesta porcină a afectat 10 judeţe

Executivul a luat o serie de măsuri care asigură prevenirea pătrunderii și răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul național, în condițiile în care au fost identificate focare ale acestei boli în țări vecine care au frontieră cu România. Printr-o Ordonanță de Urgență, Executivul a stabilit măsuri pentru prevenirea și detectarea imediată a pestei porcine africane, în vederea supravegherii pasive atât la porcii domestici, cât și la mistreți, întărirea și îmbunătățirea măsurilor de biosecuritate în fermele de porci, precum și intensificarea controalelor la punctele de intrare în România de la frontiera cu Ucraina și cu Republica Moldova, pentru a preîntâmpina introducerea virusului cu produse din carne de porc contaminată din aceste țări. Aceste măsuri au fost luate în regim de urgență pentru a preveni situații generate de evoluţia unor boli majore cu evoluţie epizootică şi panzootică la animale de natură să perturbe sănătatea umană şi animală şi să afecteze activităţile de comerţ intracomunitar şi de export ale României. Pesta porcina africana este o boala virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele sănătoase,” se arată în comunicatul Guvernului.

La data editării materialului, numărul focarelor de pestă porcină africană ajunsese la 677, crescătorii de porci afectaţi de pierderea animalelor din cauza molimei primind despăgubiri de peste 218.000 de lei. În prezent valoarea deconturilor solicitate depăşeşte peste 3,5 milioane de lei.

„Astfel, din cele 1.004 de dosare depuse pentru despăgubiri, în valoare de 3,559 milioane de lei, au fost finalizate şi plătite până la această data de 15 august,  83 de dosare aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populaţiei, iar suma plătită este de 218.000 lei,” a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu.

În cele 10 judeţele, afectate de pesta porcină este o adevărată tragedie. Zeci de mii de porci au fost arşi. Ferme întregi de creşterea porcilor au dispărut, iar pe Dunăre au început să plutescă cadavrele de porci infectaţi. Gestiunea acestei probleme şi stoparea epidemiei este destul de cumplită. Ministrul Agriculturii pare depăşit de situaţie, dând ordin ca mistreţii şi şacalii din Delta Dunării să fie împuşcaţi, iar recoltele pe unde au trecut animalele sălbatice să fie arse.