Noi norme privind băuturile spirtoase

În prezent, negociatorii Consiliului și ai Parlamentului European cu prezența Comisiei Europene au ajuns la un acord politic privind noile norme de producție și etichetare a băuturilor spirtoase și pentru înregistrarea și protecția băuturilor spirtoase înregistrate ca indicații geografice (IG) .

În cadrul reuniunii finale de negocieri, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan a declarat:

„Salutăm încheierea cu succes a trilogului de astăzi și a acordului privind noul Regulament de  băuturi spirtoase. Sunt convins că noul Regulament privind băuturile spirtoase, ce a rezultat în urma negocierilor va asigura un cadru legislativ care să răspundă nevoilor sectorului și va continua să susțină creșterea continuă și substanțială a acestuia. Normele modernizate vor asigura, de asemenea, o informare corectă a consumatorilor cu privire la metodele utilizate pentru producerea băuturilor spirtoase’’.

Acordul înseamnă că o etichetare mai clară a băuturilor spirtoase va fi garantată în întreaga UE și armonizarea acestora la nivelul UE. Crearea unui registru al autorităților de control din statele membre va facilita, de asemenea, activitatea forțelor naționale de a se asigura că consumatorii obțin produsele originale. Termenii băuturilor spirtoase înregistrate ca IG, cum ar fi Cognac, Irish Cream, Genever sau Ouzo, vor fi, de asemenea, mai bine protejați împotriva utilizării abuzive și împotriva înregistrării mărcilor similare.

Principalele caracteristici ale noului regulament:

  • clarificarea regulilor de producție și etichetare pentru majoritatea categoriilor de băuturi spirtoase, inclusiv definirea limitelor maxime de îndulcire pentru o serie de categorii la nivelul UE,
  • îmbunătățirea normelor de etichetare care se aplică în cazul în care băuturile spirtoase sunt combinate cu alte produse, inclusiv cu alte băuturi spirtoase;
  • crearea unui registru al autorităților de control ale statelor membre;
  • protecția sporită a indicațiilor geografice;
  • simplificarea în continuare a procedurilor GI: controlul Comisiei să se concentreze doar asupra elementelor de importanță europeană, definirea mai clară a amendamentelor la nivel național și la nivelul UE, respectând pe deplin principiul subsidiarității, reducerea termenului de tratare a cererilor.