Președintele Klaus Iohannis a promulgat modificările aduse legii privind venitul minim garantat, iar conform noilor prevederi, o persoană care refuză un loc de muncă pierde ajutorul social.
Conform legii, persoana care refuză un loc de muncă sau nu acceptă să participe la cursurile de dezvoltare profesională organizate de agențiile pentru ocuparea forței de muncă nu va mai avea dreptul la ajutor social. Persoana în cauză poate solicita ajutor social după un an de la data la care i-a fost suspendat acest drept.
„(7) Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participă la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.
(8) În situația prevăzută la alin. (7), familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social”, se arată în textul legii.
O altă prevedere a legii arată că toate persoanele apte de muncă și care beneficiază de ajutor social sunt obligate să presteze muncă în folosul comunității în funcție de ajutorul primit de familia beneficiarului.
„Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezenței legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii”, se mai precizează în document.
Lipsă forței de muncă este o problemă tot mai comună iar fermierii se plâng că le este aproape imposibil să găsească resursele umane pentru a-și desfășura activitățile într-un mod optim. Mai mulți specialiști și persoane reprezentative pentru agricultura românească sunt de părere că unul din motivele pentru care oamenii nu vor să lucreze în agricultura este ajutorul social.
„Vă spun cu amărăciune că în cei 28 de ani s-a dezvoltat într-un ritm extraordinar de rapid o nouă specializare la ţară: ajutoarele sociale. Acolo unde unii s-au născut numai să primească. Nu este o acuzaţie. Legea este binevenită, să-i dai unui om ajutor când vezi că nu are posibilităţi de trăi şi dacă nu are unde să își câștige existența. Ori la noi în sectorul agricol este valabil pentru jumătate de ţară, nu găsesti un om indiferent cât îi dai. Nici nu vorbim de salarizare este exclus, pentru că nu ai cui. Preferă să stea pe ajutorul social, să trăiască din acele alocaţii şi să nu muncească, refuzând orice oportunitate de angajare apărută”, a declarat Preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu.
