Cunoscut pe plan european sub denumirea de Black-rot, putregaiul negru al viţei-de-vie este produs de către ciuperca microscopică Guignardia bidwellii.
Ciuperca produce un miceliu abundent, format din fire subţiri, alungite, hialine şi ramificate, despărţite prin septuri. Miceliul pătrunde în interiorul ţesuturilor şi se hrăneşte intercelular. După un timp, pe hifele aglomerate se formează organele de înmulţire şi de diseminare vegetativă. Proliferarea ciupercii se face pe două căi: prin ascospori, care produc marea majoritate a infecţiilor primare şi prin picnospori, care sunt foarte rezistenţi la ger şi la secetă şi care proliferează prioritar infecţiile secundare. Putregaiul negru este o “boală de focar”, cu o epidemiologie aparte şi care în condiţiile unui mediu favorabil are o evoluţie rapidă (explozivă). Temperatura prezintă următoarele praguri: 9°C, minimum pentru germinarea sporilor, 20-25°C constituie temperatura optimă pentru germinaţie şi 32°C, ca limită inferioară letală a miceliului. Umiditatea este un factor esenţial pentru maturarea fructificaţiilor sexuate ascospori), precum şi pentru diseminarea celor asexuate (picnospori), iar umiditatea relativă a aerului trebuie să fie peste 85%.
Primele manifestări apar adesea în luna iunie pe frunzele tinere, situate la poalele butucilor, sub forma unor pete având mărimea medie de 6-8 mm, de culoare galbenă-brunie, pe margini prezentând un halou de culoare brună. Pe măsura intensificării atacului, pornind de la frunzele de jos ale butucului, acesta evoluează către cele din vârf. Pe inflorescenţe atacul apare mai rar, însă în aceste cazuri provoacă pagube însemnate deoarece acestea se brunifică şi se usucă. Sunt atacate boabele în creştere, până în faza de pârgă. Atacul decurge rapid, prin creşterea petelor, cuprinzând astfel o mare parte a bobului. Partea centrală a fiecărei pete se adânceşte, se zbârceşte şi se colorează în violet închis. Boala evoluează rapid de la un bob la altul, iar pe struguri apar şi fructificaţiile sexuate.
Majoritatea strugurilor mumifiaţi rămân inseraţi pe coarde (chiar şi în timpul iernii), iar o parte dintre ei cad la pământ şi devin surse pentru proliferare în primăvara următoare. Pe lăstarii erbacei atacul se manifestă sub forma unor pete oval-alungite, situate dea lungul internodiilor, care după câteva zile evoluează în cangrene de culoare violetă ori purpurie, adâncite în xilem.
Atacul de putregai negru se poate observa îndeosebi pe struguri, în faza lor de maturare “în pârgă” (adesea iulie-august), pe când cel de mană se declanşează vizibil încă de pe frunzele tinere. În cazul putregaiului negru, atacul apare în focare şi afectează prioritar frunzele de la baza butucilor, pe când cel de mană se manifestă generalizat şi atacă mai ales frunzele dinspre vârful lăstarilor, cu sau fără infecţia primară. Atacul de putregai negru apărut pe boabele de struguri, în faza în care acestea au mărimea cel puţin a celor de mazăre, cu deformarea rapidă şi colorarea zonelor adâncite în violet, se aseamănă cu cel provocat de mană. Diferă însă de acesta prin faptul că, în cazul putregaiului, pe boabe apar pustule mici şi negre (picnidiile), pe când la mană acestea nu se formează.