Oregano sau măghiranul sălbatic este o plantă originară din regiunea mediteraneană, sudul şi centrul Asiei. Interesul pentru cultivarea acestei specii se datorează conţinutului uleiului volatil în timol şi carvacrol, care îi conferă deosebite valenţe de plantă aromatică şi condimentară.
De la oregano, se folosesc tulpinile şi frunzele, proaspete sau uscate, pentru o gamă variată de preparate culinare, cărora le măreşte savoarea şi digestibilitatea, ca şi pentru alte produse de patiserie. Ca importanţă medicinală, oregano prezintă o multitudine de beneficii în: afecţiuni hepatice şi ale aparatului digestiv, în afecţiuni ale aparatului respirator, ale sistemului nervos etc. Oregano se poate consuma atât proaspăt, cât şi uscat.
Specia este o plantă perenă, care creşte până la 20-80 cm înălţime, cu tulpina în patru muchii. Frunzele sunt opuse, cu o lungime de 1-4 cm, scurt peţiolate, de formă ovală, cu marginea întreagă sau uşor dinţată. Conţine celule cu ulei eteric, acesta fiind motivul utilizării drept condiment. Florile sunt mov, rareori albe, lungi de 3-4 mm. Planta înfloreşte începând din iulie până în august. Particularităţile biologice pun în evidenţă rusticitatea şi plasticitatea speciei şi faptul că poate găsi condiţii optime în zona de silvostepă din regiunile colinare. Este specie cu cerinţe mai mari faţă de lumină, puţin pretenţioasă faţă de sol şi umiditate, rezistentă atât la temperaturi scăzute în timpul iernii, cât şi la călduri extreme.
Înfiinţarea culturii se realizează prin însămânţare directă sau prin răsad cu plantare după trecerea perioadelor de îngheţ. Ciupirea vârfului lăstarilor, la circa şase săptămâni de la plantare, ajută la ramificare şi la formarea unei tufe compacte. Când plantele au 4-5 frunze adevărate, se va efectua răritul plantelor pe rând la distanţa de 12 cm. Densitatea culturii va fi de 20-25 plante/mp. În timpul perioadei de vegetaţie se execută prăşitul mecanic şi plivitul plantelor, ori de câte ori este necesar. Se recoltează pe timp frumos, între dimineaţă şi miezul zilei, după ce dispar ultimele picături de rouă. Se taie cu o foarfecă sau un cuţit rămurele de 20-25 cm, care se pun apoi la uscat, în strat subţire.