Consumatorul francez, mai atent la calitatea peștelui

În acest moment, 32% dintre francezi încearcă o creaștere în consumul de pește din dieta proprie și 41% au declarat că preferă peștele ca înlocuitor al cărnii în meniul lor. Alte opțiuni pentru înlocuirea cărnii sunt legumele (27%), fasole sau alte leguminoase (16%), înlocuitori de carne vegană sau vegetariană (7%), carbohidrați cum ar fi pastele sau pâinea (6%), în timp ce 2% sunt reprezentate de alte opțiuni.

Pe baza acestor date, cel puțin 21 de milioane de persoane din Franța încearcă să crească consumul de fructe de mare. Aceasta ar conduce la o creștere de 5 până la 20% a valorii pieței franceze de fructe de mare, în cazul în care consumatorii vor mânca fructe de mare cel puțin o dată pe săptămână. De asemenea, ar putea oferi o cantitate suplimentară de 252 milioane de porții de pește și fructe de mare vândute în fiecare an pe această piață, potrivit studiului.

Alegerile alimentare sănătoase și durabile sunt tendințe care sunt deja prezente pe piața franceză și sunt considerate foarte importante de 43% dintre respondenți și considerate a fi „destul de importante” de alte 35%. Epoca internetului oferă noi oportunități consumatorului francez să aleagă fructele de mare pe care le dorește, dar există încă lacune în ceea ce privește informațiile legate de metodele de producție a peștelui disponibil pe piața internă și care se referă la canalele online de distribuție, precum și la piața offline.