Ambalarea asigură reducerea pierderilor de alimente la nivel mondial

În cadrul celui de-al 7-lea summit „Global Packaged Summit”, care s-a deschis la Amsterdam, specialistul FAO din domeniul agroindustrial și expert în domeniul risipei alimentare și a deșeurilor, Robert van Otterdijk, a pus această problemă în discuție cu propunerea a câtorva soluții promițătoare.

„Materialele de ambalare de bună calitate, cum ar fi cutiile, sticlele, tetrapaks și altele, nu sunt disponibile în țările cu venituri reduse, în special în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din industria agricolă”, a declarat Robert van Otterdijk.

Van Otterdijk a remarcat că în aceste țări, nu există dispozitive pentru umplerea containerelor cu alimente. Materialele de ambalare ar trebui să fie importate, ceea ce va necesita investiții capitale prea mari pentru majoritatea companiilor mici, și va duce la majorarea prețurilor produselor finite.

„Această situație reprezintă un obstacol major în calea dezvoltării lanțurilor valorice și generării veniturilor în zonele rurale, unde materiile prime agricole sunt disponibile din abundență. Fructele, legumele, laptele, carnea şi peștele sunt produsele alimentare perisabile care necesită prelucrare și ambalare pentru a evita pierderea lor”, a spus Van Otterdijk.

Cu toate acestea, cercetările FAO au arătat că, există un potențial economic înalt, dacă industria de producere a ambalajelor va investi în producţia locală. Prin inițiativa SAVE FOOD, FAO a reușit deja să asigure un parteneriat global dintre industria ambalajelor şi producătorii de alimente, procesatori, comercianți cu amănuntul, consumatori.

Potrivit FAO, o treime din produsele alimentare destinate consumului uman sunt risipite sau pierdute. Această cantitate ar fi suficientă pentru a satisface nevoile globale și implică consecințe importante asupra mediului. Pierderile și risipa alimentară reprezintă unul dintre subiectele ţintă în cadrul obiectivelor de dezvoltare durabilă convenite la nivel global.